Sistemul educativ

Congregația Saleziană în lume

Sistemul educativ al lui Don Bosco
Don Bosco nu a scris un tratat de pedagogie. A lucrat cu tinerii timp de decenii, a observat, și-a corectat direcția, a învățat din experiență. Sistemul educativ care îi poartă numele nu s-a născut la birou, ci a crescut în contactul zilnic cu mii de tineri, mulți dintre ei veniți de pe stradă, din fabrici, din închisori. Este un sistem cu rădăcini adânci în viața reală.

Sistemul Preventiv
Don Bosco și-a numit abordarea educativă „Sistem Preventiv”, în contrast cu ceea ce el însuși numea „sistem represiv”. Diferența este simplă, dar fundamentală: în loc să aștepte ca tânărul să greșească pentru a-l pedepsi apoi, educatorul se așază alături de el din timp, creează un mediu favorabil, previne situațiile negative și însoțește creșterea cu prezență și încredere.
Acest sistem se întemeiază pe trei cuvinte: rațiune, religie și bunătate iubitoare.
Rațiunea arată că fiecare regulă, fiecare cerință, fiecare limită trebuie explicată și înțeleasă. Educatorul nu impune de sus, ci dialoghează, motivează, convinge. Tânărul nu este un subiect de disciplinat, ci o persoană capabilă să înțeleagă și să aleagă.
Religia nu trebuie înțeleasă într-un sens pur devoțional, ci ca referință la o viziune asupra vieții care dă sens și orientare. Don Bosco era convins că o formare integrală nu poate face abstracție de dimensiunea spirituală: nu ca obligație exterioară, ci ca propunere care îl ajută pe tânăr să-și construiască propria identitate.
Bunătatea iubitoare este poate termenul cel mai caracteristic. Nu înseamnă pur și simplu a fi amabil sau îngăduitor, ci a stabili cu tânărul o relație autentică, făcută din stimă, apropiere și interes sincer pentru viața lui. Don Bosco spunea că nu este de ajuns să-i iubești pe tineri: trebuie ca ei să simtă că sunt iubiți.

Prezența educativă
Unul dintre elementele cele mai concrete ale sistemului lui Don Bosco este prezența educatorului în mijlocul tinerilor. Nu în spatele unei catedre sau al unui ghișeu, ci în curți, în jocuri, în conversațiile informale. Don Bosco numea acest stil „asistență”, dar nu în sensul de supraveghere: era o prezență participativă, care crea relație și prevenea golul în care se pot naște comportamentele negative.
Această prezență transformă mediul educativ în ceva asemănător unei familii: un loc în care oamenii se cunosc, se iubesc, se ajută.

Un sistem încă actual
După aproape două secole, Sistemul Preventiv continuă să fie practicat în mii de opere saleziene din lume. Nu pentru că ar fi rămas neschimbat, ci pentru că principiile sale fundamentale rezistă schimbării contextelor: centralitatea relației, respectul față de persoană, încrederea în posibilitățile de creștere ale fiecărui tânăr sunt valori care nu îmbătrânesc.
Don Bosco înțelesese ceva esențial: un tânăr care se simte iubit și respectat a făcut deja jumătate din drum. Sarcina educatorului este să-l ajute să facă cealaltă jumătate.